Despre carte: 1986 / În povestea grandioasei bătălii de pe Nipru, scriitorul s-a concentrat pe imaginea celebrului comandant sovietic Nikolai Fedorovich Vatutin. Cu toate acestea, în fața noastră stă o persoană vie fermecătoare, cu durerile, îndoielile și anxietățile sale inerente. Căci fostul soldat din prima linie, V. Kondratenko, care l-a cunoscut personal pe Vatutin, și-a propus nu să alcătuiască un panegiric dulce pentru eliberatorul capitalei Ucrainei, ci să creeze un portret profund psihologic al unui lider militar sovietic al celui mai tânăr. „Ce mod de a dezvolta un atac și de a lovi linia diavolească de apărare cu grădinile și tranșeele sale fortificate, calotele de beton și resturile forestiere minate? — se gândi dureros comandantul frontului. „Ar trebui să aducem forțele principale în luptă sau nu?” La urma urmei, conform planului de operațiuni de luptă aprobat de Cartierul General, armata de tancuri și corpul de cavalerie, care erau în rezervă, a trebuit să introducă numai și numai în descoperire. Dar, în ciuda tuturor eforturilor trupelor care înaintau, nu a existat încă nicio descoperire. Și se poate întâmpla ca forțele principale să se blocheze în bătălii de importanță locală și, într-o zi sau două, pur și simplu nu va exista nimic cu care să intre în spațiul operațional, așa cum sa întâmplat recent pe capul de pod Bukrinsky Cea mai mare tensiune nervoasă, rapoartele de informații: Manstein retrage urgent diviziile de tancuri din curba Bukrinsky, iar trenurile cu „tigri” și „pantere” se deplasează rapid de la Reich la Berdichev. Este mai clar decât clar: nu mâine, ci poimâine, toată această „fiară” va apărea pe capul de pod Lyutezh și apoi... Ce se va întâmpla atunci, Vatutin a înțeles perfect. Și, pentru a preveni un nou Bukrin, a găsit curajul să-și asume cel mai mare risc - contrar instrucțiunilor Cartierului General, a decis să arunce imediat armata de tancuri a generalului Rybalko în luptă. Bătălia de mai multe zile pentru Kiev este punctul culminant al Narațiunea lui Viktor Kondratenko. Și nu atât pentru că a marcat începutul expulzării invadatorilor naziști din toată malul drept al Ucrainei, ci mai ales pentru că această operațiune militară a devenit un fel de realizare încununată a talentului strategic al lui Nikolai Fedorovich Vatutin, în care tânărul comandant sovietic cel mai abil și convingător l-a întrecut pe lăudatul idol fascist, maestrul de apărare manevrabilă a baronului von Manstein. Adevărat, a existat un moment în această luptă când toate posibilitățile ofensive au fost epuizate și fantoma unui nou Bukrin se profila cu adevărat în fața trupelor din front. Dar măreția lui Vatutin constă în faptul că a reușit să-și adună în jurul lui tovarăși militari remarcabili precum generalii Grechko, Ivanov, Moskalenko, Chernyakhovsky, Rybalko, Trofimenko, Zhmachenko, Epishev, Krainyukov, Kravchenko, Shatilov. Aceștia au fost cei care, într-un moment critic, au găsit o soluție originală care a asigurat succesul - pentru prima dată în istoria războaielor, s-a propus lansarea unui atac cu tancuri de noapte cu iluminarea zonei cu proiectoare, faruri și rachete. „Lumina este arma noastră”, a conchis generalul Vatutin. „Trebuie să cădem peste fasciști ca fulgerul în întunericul nopții.” Prin urmare, vom avea un semnal condiționat pentru un atac care va decide soarta Kievului: rugăciunea!..»